Parintilor mei!!

Parintilor mei!!

Cand ma gandesc la voi ma pierd ca-ntr-un tablou
Si calc prin toamna trista si mult prea timpurie ,
Privesc la doi salcami ce-si spun mereu :
“ Uite, mai cade-o frunza si alta pica maine …”
Din cand in cand ridic in palma cate-o frunza;
Pe alta o ating tacuta, ca un sfant …
As vrea sa-mi fac covor sa dorm o vesnicie
Sa tot visez ca cerne mireasma pe pamant !
O frunza-nvatatura , o alta-ncuviintare;
Si tot asa salcamii s-au tot golit mereu …
Iar iarna e pe-aproape , covorul la picioare
Ce mult as vrea sa fie vara , eu !!!
Pot spune ca iubirea a decorat tabloul
Cu un apus de soare atat de fermecat !
Dar, vantul singuratic ce frunzele mangaie
Imi toarna lin in suflet regret pe inserat …
Cand ma gandesc la voi , parintii mei de-o viata
As vrea sa-ntorc iar timpul sa fie vara mea !
Sa deschid iar fereastra si flori inmiresmate
Sa-mi umple iar odaia din primavara mea .
Ce mult as vrea sa-mbrac salcamii iar, si iara
Sa-i fac ca sa-nfloreasca mereu , si iar mereu …
Sa-mi cearna dalbe flori cand stau la soare-afara
Of Doamne , doar tu stii ce am in suflet eu !!!
Ca viata asta este un an dintr-o poveste :
O primavara scurta , o vara-ntinerete,
Si vine toamna trista de lunga batranete
Iar in final , o iarna cu amintiri razlete …
Ce daca iarna vietii apare in apus ?!!
Voi doi veti fi acolo , tacuti si solitari
Imi e de-ajuns atat , sa fiti acolo sus
Alean pentru iubirea ce mi-ati lasat-o in dar .