marți, 10 septembrie 2013

Parintilor mei!!



Parintilor mei!!
Cand ma gandesc la voi ma pierd ca-ntr-un tablou
Si calc
prin toamna trista si mult prea timpurie ,
Privesc la doi salcami ce-si spun mereu :
Uite, mai cade-o frunza si alta pica maine …”
Din
cand in cand ridic in palma cate-o frunza;
Pe alta o ating tacuta, ca un sfant
As
vrea sa-mi fac covor sa dorm o vesnicie
Sa tot
visez ca cerne mireasma pe pamant !
O
frunza-nvatatura , o alta-ncuviintare;
Si tot
asa salcamii s-au tot golit mereu
Iar iarna e pe-aproape , covorul la picioare
Ce mult as vrea sa fie vara , eu !!!
Pot
spune ca iubirea a decorat tabloul
Cu un
apus de soare atat de fermecat !
Dar,
vantul singuratic ce frunzele mangaie
Imi toarna lin in suflet regret pe inserat
Cand ma gandesc la voi , parintii mei de-o viata
As
vrea sa-ntorc iar timpul sa fie vara mea !
Sa
deschid iar fereastra si flori inmiresmate
Sa-mi
umple iar odaia din primavara mea .
Ce mult as vrea sa-mbrac salcamii iar, si iara
Sa-
i fac ca sa-nfloreasca mereu , si iar mereu
Sa-mi
cearna dalbe flori cand stau la soare-afara
Of
Doamne , doar tu stii ce am in suflet eu !!!
Ca
viata asta este un an dintr-o poveste :
O
primavara scurta , o vara-ntinerete,
Si vine
toamna trista de lunga batranete
Iar in final , o iarna cu amintiri razlete
Ce daca iarna vietii apare in apus ?!!
Voi doi veti fi acolo , tacuti si solitari
Imi e de-ajuns atat , sa fiti acolo sus
Alean pentru iubirea ce mi-ati lasat-o in dar .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu