Tatal meu!

Câtă nevoie, Doamne, am de tata...
De sfatul lui, de mâna lui fierbinte,
Câtă nevoie am de-al meu părinte,
De inima-i atât de mare, biata...
El doarme-atât de sfânt în cimitir...
Şi eu aştept din moarte să se scoale,
Să-mi pună palma peste tâmple goale,
Să mă înveţe viata, fir cu fir...
Şi poate că de-acolo, sus, din cer,
El mă aude şi mă vede, încă,
Şi poartă-n ochi o lacrimă adâncă
Şi iubitoare, pentru tot ce-i cer...
Câtă nevoie, Doamne, am de tata...
De sfatul lui, de mâna lui fierbinte,
Câtă nevoie am de-al meu părinte,
De inima-i atât de mare, biata...